Cincu – Strand si patinoar la 1936

1. Organizarea comunei si multe altele
Aceasta comuna se afla in judetul Brasov, si cea mai veghe informatie pe care am gasit-o este din anul 1911 atunci cand aceasta comuna a fost “Prepozitura libera a Sibiului”. Cu siguranta va intrebati oare ce o mai fi insemnand si asta. Prepozitura inseamna “functie de conducere in anumite congregatii religioase”. V-am definit cuvantul ‘cheie’ ca sa intelegeti importante pe care o avea aceasta comuna la inceputul secolului XIX.

Daca ar fi sa mergem mult in urma sa aflam mai multe despre acest loc va pot spune ca prima atestare documentara a acestei loclitati se regaseste in documente ce dateaza din anul 1329. Comuna despre care va vorbesc se numeste comuna Cincu. Numele comunei provine din limba latina “quinque” (cinci), dupa numarul de familii de ciobani daci care au locuit pentru prima data aici. Ulterior, comuna a fost populata de sasi si numita GroBschenk (Hanul Mare).

La 1349 in cadrul celor sapte scaune ale provinciei Sibiu apare ca reprezentant si “universitas provincialum sedis Schenk”- scaunul Cincu. Pe vreme aceea scaun era echivalentul capitalei in zilele noastre, in caz ca imaginatia va fuge la obiectul de mobilier ‘scaun’ 😛

Douazeci de ani mai tarziu apare primul regulament de breasla in cele sapte scaune, care reflecta o activitate mestesugareasca deja bine diversificata, cu 19 bresle si 25 de mestugari.
Anul 1468 a fost anul in care comuna Cincu ocupa locul 3 ca si putere economica a provinciei celor 7 scaune, dupa Sibiu si Rupea. Era incredibil cum se organizau locuitorii comunei la vremea aceea. Erau organizatii pe vecinatati, pe meserii, se ajutau intre ei, era breasla tamplarilor, breasla cismarilor, breasla croitorilor, fiecare breasla era organizata altfel, fiecare breasla avea obiceiurile ei, aveau statut. Astazi, din pacate, rar mai gasesti un croitor sau un cizmar bun.

2. Atractia comunei- Biserica fortificata Evanghelica

Orice comunitate care reprezenta o putere economica avea un ‘punct de atractie’, sa zic asa. Comuna Cincu avea ca si punct biserica fortificata evanghelica care si pana in ziua de astazi este cea mai mare biserica evanghelica din tara apartinand spatiului rural. Biserica a fost prevazuta cu un tunel de la biserica pana la o margine a satului, in partea cimitirului sasilor.

Aceasta biserica dateaza din anul 1241 si apare in cartea funciara de la 1860, atunci cand s-a infiintat aceasta institutie in Transilvania. Bineinteles ca de la constructia ei pana in prezent a trecut prin numereoase incendii, fie ca au fost produse pe timpul diferitelor razboaie sau din cauza unui fulger, implicit a avut parte si de renovari ulterioare, la 1791 se reface acoperisul turnului, a bisericii, ramane un singur turn si cele 4 turnulete, care au o inaltime de 65 m. Se presupune ca de atunci dateaza actuala forma a acoperisului bisericii si a turnului.

Apropo de renovari, chiar si in present s-a depus un proiect pe fonduri care a fost aprobat dar inca nu a fost finantat din cauza punctajului pe care l-a indeplinit, a pierdut mult din punctaj deoarece: nu este la soseaua nationala, nu sunt toalete, nu sunt pensiuni, si nu sunt organizate constant concerte sau alte activitatii culturale care sa prezinte interes. S-ar putea organiza concerte de muzica simfonica daca orga bisericii ar fi renovata. Aceasta miscare ar costa undeva in jur de 40.000 euro.

O sa mentionez pe scurt si alte date, amanunte, care poate aparent sunt plictisitoare, dar pe care eu le-am gasit foarte interesante si pe care le-am selectat dintr-o multime de informatii:

– la 1471- consiliul din Sibiu anunta ca locuitori acestei comune trebuie sa se organizeze impotriva unui atac turcesc, ulterior acestui eveniment obtin privilegiul de a-si organiza o armata propie in vederea apararii cetatii bisericesti.

– 1494- regale Wladislaus II al Ungariei si Boemiei confirma ca sediu al judecatoriei regale si al judecatorului regal Cincu.

-la 1500 comuna avea 21 de localitati care apratineau Scanului Cincu, era compus din 64 de gospodarii puternice, 4 sarace, o scoala si 4 gospodarii pustii.

– 1523 comuna este mistuita de flacari.

– in 1590 se obtine aprobarea construirii in bresle pe meserii: croitor, dogan, fierari, rotari si cojocari.

– in 1600 trupele lui Mihai Viteazul invadeaza Cincu si il devasteaza.

In sec. XVIII comuna se desprinde de provincia Sibiu, infiinteaza tribunalul, nu cu mult timp dupa, aproximativ in aceeasi perioada, pe la 1860 este devastat de turci, apoi de epidemie de pesta, este mistuit iara de flacari si biserica Greco-catolica izbucneste in cel mai mare incendiu petrecut vreodata in zona, care distruge 143 de gospodari. Speriati de acest eveniment si cautand un trai de viata mai sigur, divers, foarte multi locuitori ai comunei, din fiecare familie emigreaza cate o persoana in America. La 1914 se construieste un orfelinat care a fost functional pana nu cu foarte mult timp in urma.

Odata pe an, de exemplu, breasla cojocarilor era impreuna cu breasla croitorilor, isi alegeau o zi in an cand sarbatoreau ‘ziua lor’. Atunci se discutau lucruri serioase cu modificari de statut, completari etc. Aveau o ladita in care tineau toate documentele si alte lucruri importante si acea ladita (lada meseriasilor) care era incuiata si tinuta de seful breslei respective. Se cotiza, si in urma cotizatiei se organiza un bal. De obicei iarna se organizau aceste intruniri iar apoi se organiza balul unde participau si sotiile si tineretul, si la fel si cu celelalte bresle. De cele mai multe ori croitorii se aliau, sa zic asa, cu cojocarii, mai erau dogarii (cei care faceau butoaiele acelea de lemn unde se tineau diferite bauturi, de cele mai multe ori alcoolice), zidarii, fierarii etc.

Tineretul era foarte bine organizat, era condus de o femeie si ei aveau un loc unde se intalneau mereu, invatau cantece, sa coase, sa gateasca; cate o peroana mai in varsta si experimentata pe un domeniu anume ii invata diverse meserii ba chiar si dormeau acolo, era ca un camping, ca si cum nu ar fi fost in comuna, erau ca in vacanta undeva departe de casa.

Cand un barbat se intorcea de pe front venea in cadrul grupului de tineret si le povestea cum este in razboi, invatau cu el cantece patriotice. Aceasta era datoria soldatului oarecum cand era in permisie, sa se ocupa de tineret. Va dati seama ca pe vremea aceea cand nu exista tineret, genul acesta de experiente traite de soldati pe front era cam singurul mod de ‘schimb de experiente si informatii´. Ce entuziasm pentru cei tineri si nu numai, sa afle astfel povesti, cantece, jocuri etc de la alte peroane apartinatoare altor comunitati. Ce mai facea tineretul pe vremea aceea? Organizau baluri in special cand erau sarbatori mai importante, vara ieseau la picnic de obicei la inceputul verii inainte sa inceapa activitatiile mai intense ce tineau de cosit, treierat etc. La picnic se duceau cu mic cu mare, cu fanfare, faceau ceaun iar de copii de ocupa o persoana sau doua care se jucau diferite jocuri cu ei: saritul cu sacun, saritul cu coarda, cu cercul etc. Si da, am ajuns si la atractia principala a verii care s-a pastrat pana in zilele noastre, mersul la strand. Da, e incredibil, da, exista si la 1936. Iarna aveau patinuar si cativa zeci de ani mai tarziu aveau si restaurant si popice.

Un alt amanunt care mie mi s-a parut interesant era locul unde isi tineau mancarurile perisabile, in special ‘slanina’. Acel loc numit ‘slaninarie’, se deschidea o data pe saptamana intr-un interval orar cand oricine vroia sa isi ia o bucata venea si isi taia din bucata lui atat cat avea nevoie pentru o saptamana. Fiecare proprietar de slanina avea semnul ei, in acest mod nu se produceau sustrageri de slanina.

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.